Alintat de admiratorii săi cu numele „Gabo”, scriitorul columbian Gabriel García Márquez, născut la 6 martie 1927 în orașul Aracataca, localitate situată într-o regiune tropicală din nordul Columbiei, între munți și Marea Caraibelor, și trecut în neființă la 17 aprilie 2014 în Mexico City (Mexic), în urma unei suferințe cauzate de cancer, a fost una dintre figurile proeminente ale literaturii contemporane, operele sale traversând mări și oceane și făcându-se cunoscute printre cititorii din toată lumea.
„Nu este adevărat că oamenii încetează să-și mai urmeze visele din cauză că îmbătrânesc, ci îmbătrânesc pentru că încetează să-și mai urmeze visele.” (Gabriel García Márquez )
Marquez este considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de la Miguel de Cervantes încoace, notorietatea sa ducând la comparații cu Mark Twain și Charles Dickens.
Operele lui Gabriel García Márquez, printre care „Cronica unei morți anunțate”, „Dragoste în vremea holerei” și „Toamna patriarhului” au depășit în vânzări tot ceea ce s-a publicat în limba spaniolă, cu excepția Bibliei, iar epicul său roman „O sută de ani de singurătate”, publicat în 1967 în 46 de limbi străine, s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare, popularitatea romanului speriindu-l pe scriitor care se temea că lucrările sale ulterioare nu se vor ridica la nivelul acesteia în ochii cititorilor. Dar nu a fost cazul, aproape toate celelalte 15 romane și colecții de povestiri ale lui au fost adulate de critici și devorate de cititori.
Despre „O sută de ani de singurătate” poetul chilian Pablo Neruda spunea „este cea mai mare revelație în limba spaniolă de la Don Quijote încoace”, iar romancierul William Kennedy a descris-o ca fiind „prima piesă literară de la Cartea Genezei încoace care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru întreaga rasă umană”.
În 1982, Gabriel García Márquez a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru romanele și povestirile sale, în care fantasticul și realismul se îmbină într-o lume a imaginației bogat compusă, reflectând viața și conflictele unui continent”.
„Fiecare nouă lucrare a sa este primită de critici și cititori ca un eveniment de importanță mondială”, declarau reprezentanții Academiei Suedeze de Litere în timpul ceremoniei de decernare a Premiului Nobel.
Atunci când a acceptat premiul Nobel, García Márquez a descris America Latină ca fiind „o sursă de creativitate insațiabilă, plină de tristețe și frumusețe, din care acest columbian rătăcitor și nostalgic nu este decât o cifră mai mult, aleasă de noroc. Poeți și cerșetori, muzicieni și profeți, războinici și ticăloși, toți creaturi ale acestei realități dezlănțuite, nu a trebuit să cerem decât foarte puțin imaginației, pentru că problema noastră crucială a fost lipsa mijloacelor convenționale de a ne face viețile credibile”. (timesofindia.com)
„Poeți și cerșetori, muzicieni și profeți, războinici și ticăloși, cu toții creaturi ale acestei realități necontrolate, nu a trebuit să cerem decât foarte puțin imaginației. Pentru că problema noastră crucială a fost lipsa mijloacelor convenționale de a ne face viețile credibile”, a mai spus Marquez la evenimentul decernării premiului Nobel.
Lui García Márquez i s-a atribuit stilul literar cunoscut sub numele de „realism magic”, operele sale fiind caracterizate prin fuziunea dintre realitate și fantezie. Garcia a fost, de asemenea, unul dintre primii practicanți ai nonficțiunii literare, mai târziu devenită cunoscută sub numele de Noul Jurnalism, din acest curent literar făcând parte, printre altele, lucrarea lui „Relatarea unui naufragiat”, considerată a fi magistral scrisă și care narează povestea unui marinar pierdut pe o plută de salvare timp de 10 zile. În 1955, Marquez publicase un interviu-serial luat unui marinar despre aventurile sale maritime, în 1970 adunând toate articolele într-o carte.
În 1994, García Márquez a înființat Fundația Iberoamericană pentru Noul Jurnalism, care oferă cursuri de formare și concursuri pentru a ridica standardul jurnalismului narativ și de investigație în întreaga Americă Latină.
García Márquez a fost crescut în bogata tapiserie a culturii, superstițiilor și tradițiilor de poveste din America Latină. Aceste influențe timpurii îi vor pătrunde mai târziu în scrierile sale, dând naștere stilului narativ unic care îi va deveni marcă distinctivă.
Scrisul lui García Márquez a fost în mod constant influențat de opiniile sale politice de stânga formate în mare parte în urma masacrului militar din 1928 care avusese loc în apropierea locurilor sale natele. Atunci au fost masacrați sute, poate mii de muncitori bananieri care intraseră în grevă protestând împotriva companiei United Fruit Company către care înaintaseră inițial o listă de revendicări, de la creșteri salariale până la desființarea magazinelor companiei. Incidentul a fost prezentat de scriitor în romanul său „O sută de ani de singurătate” publicarea operei lui Garcia cauzând mișcări în politica internă, afectând reputația Partidului Conservator aflat la putere și contribuind la victoria Partidului Liberal în alegerile din 1930. De asemenea, García Márquez a fost un prieten apropiat al lui cubanezului Fidel Castro, relația dintre ei fiind atât de strânsă încât Márquez a avut încrederea și plăcerea de a-i arăta ciorne ale cărților sale nepublicate.
După ce a vizitat estul controlat de sovietici, García Márquez s-a mutat la Roma în 1955 dorindu-și să-și îndeplinească un vis mai vechi – studiul cinematografiei, dragostea lui dintotdeauna, după care și-a continuat drumul în viață stabilindu-se la Paris până în anul 1958 când a revenit în Columbia și s-a căsătorit cu una dintre vecinele sale din copilărie, Mercedes Barcha, cuplul devenind părinții a doi copii, Rodrigo, un regizor de film, și Gonzalo, un graphic designer. Cei doi au fost căsătoriți 41 de ani și timp de mai mulți ani, scrie The New York Times, și-au împărțit timpul între locuința din Ciudad de Mexico și cele din Cuernavaca, Barcelona, Paris, Havana, Cartagena și Barranquilla, pe coasta Caraibelor. „Fiecare dintre ele este mobilată și decorată la fel – covoare albe, măsuțe mari de cafea din sticlă, artă modernă, un sistem de sunet ales cu grijă și un computer Macintosh identic”.
În 1981, când a fost acuzat de către autoritățile columbiene că a susținut și sponsorizat financiar niște grupări de gherilă din Venezuela, García Márquez s-a mutat în Mexico City, acolo unde a trăit până la finalul vieții sale. Deși a încercat în repetate rânduri să obțină viză pentru Statele Unite ale Americii pentru a se muta acolo, demersurile lui Marquez au fost respinse pe fondul orientărilor sale politice, Garcia a fost prieten cu fostul președinte american Bill Clinton care a declarat că una dintre operele sale literare favorite este cartea lui Marquez „O sută de ani de singurătate” pe care o citise în vremea studenției sale la Facultatea de Drept, denumindu-l „cel mai important scriitor de ficțiune în orice limbă de la moartea lui William Faulkner încoace”. La rândul său, scriitorul columbian l-a apărat pe Clinton în perioada scandalului sexual declanșat de stagiara de la Casa Albă, Monica Lewinski, scriind într-o publicație columbiană „președintele a vrut doar să facă ceva ce bărbații obișnuiți au făcut pe la spatele soțiilor lor de la începutul lumii…Una este să minți pentru a înșela și cu totul altceva este să ascunzi adevărul pentru a păstra această instanță mitică a ființei umane pe care o reprezintă viața privată”.
García Márquez a refuzat ofertele de posturi diplomatice și a respins încercările de a candida la președinția Columbiei, deși s-a implicat în spatele scenei în eforturile de mediere a păcii între guvernul columbian și rebelii de stânga.
În 1998, la vârsta de 70 de ani, García Márquez și-a îndeplinit un vis de-o viață, cumpărând cu ajutorul banilor primiți pentru Nobel un procent majoritar în Cambio, revistă columbiană socială, politică și economică. Înainte de a se îmbolnăvi de cancer limfatic în iunie 1999, autorul a contribuit prodigios la revistă.
Marquez a fost cel mai mare dintre cei 11 copii ai familei, imediat după ce s-a născut fiind lăsat în grija bunicilor materni unde a crescut timp de aproape 10 ani. La vârsta de 13 ani, a venit la Bogota pentru a studia la o școală secundară unde a devenit elev vedetă și unde i-a descoperit pe Hemingway, Faulkner, Dostoievski și Kafka. Mai târziu s-a înscris la Facultatea de Drept pe care însă a abandonat-o pentru a lucra ca jurnalist și scriitor. În anii ’50 și ’60 a fost corespondent străin, inclusiv la Paris și New, la finalul anilor 1960 renunțând la jurnalism pentru a se concentra doar pe scriitura literară.
García Márquez a publicat prima sa lucrare de ficțiune în 1947, pe când era student, trimițând o povestire scurtă prin poștă ziarului El Espectador, după ce editorul literar al acestuia a scris că „generația tânără din Columbia nu mai are nimic de oferit în materie de literatură bună”.
Gabriel García Márquez a murit la vârsta de 87 de ani, după o lungă luptă pe care a dus-o cu cancerul. Scriitorul s-a stins în locuința sa din Mexico City.
Surse:
https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1982/marquez/facts/
https://www.newyorker.com/magazine/1999/09/27/the-power-of-garcia-marquez
https://www.nytimes.com/2014/04/18/books/gabriel-garcia-marquez-literary-pioneer-dies-at-87.html
Premiul Nobel pentru Literatură 2023, acordat scriitorului norvegian Jon Fosse